vineri, 31 august 2007

Atacul maidanezilor

Încerc să scriu repede, până când Celălalt eu al meu nu se prinde şi-mi sfârtecă elanul creator, ca Soarele altădată lui Icarus aripile.

Mă înec în inexprimabila mea carismă, mă scald într-un fel de chatarsis măgulitor împreună cu mulţimile de blogeri care mă susţin. În realitate nici nu se poate întâmpla altfel, tot ceea ce are măcar o urmă de inteligenţă evoluată filogenetic sfârşeşte prin a mă admira aşa cum numai Floarea Sa pote admira Soarele, învârtindu-se după el zile în şir, până devine ulei de presă într-o lampă şleampătă şi în care rerăsare tremurând puţoiul de lumină destinat minţilor pocite a celor care scriu pe alte bloguri.

Diarius a fost luat în balon, ca altădată un fin strămoş al său batjocorit în prima tentativă de vizionară globalizare de către autohtoni maidanezici şi cu comportament geopolitic incert.

E strigător la pixel ceea ce se întâmplă acum, când geniul creator şi suferind este atacat ca japonezii în Piaţa Victoriei de către şleahte de indivizi prost înarmaţi intelectual, brute barbare însetate de sânge, geniofagi care speră să-şi îmbunătăţească oribila zestre ereditară (deşi pentru asta ar fi bună şi o femeie) consumând vitalitatea pură a celor care strălucesc ca nişte repere în întunericul suburban al Lumii Virtuale lipsite de virtute.

O să dau prin urmare, drumul la comentarii şi o să comentez prin urmare, până o să-mi dau drumul.

Mă gândesc ca împreună cu D să facem o organizaţie care să păstreze vie arzătoarea flacără a purităţii noastre. Va fi un Templu dedicat perfecţiunii mele ceva mai perfecte decât perfecţiunea lui, la care destinele mediocre vor veni să se închine şi să aducă diverse ofrande : ba câţiva pixeli viu coloraţi, ba un comentariu strălucitor, ba o poză cu Ea ieşind de la El din palat, ba o poză cu Mine Însumi aşa cum doar Eu Însumi mă pot vedea.

Logo-ul Templului ar fi fireşte o imagine în care doi cavaleri (Eu Însumi şi El Însuşi) ar călări pe acelaşi Cal cu Lăncile îndreptate spre miicimea celorlalţi, miicime simbolizată printr-un balaur înfricosător scoţând octeţi pe gură şi făcând calcule în subversivul sistem hexazecimal.

P.S. Deseara promit sa-l conving pe Naumovici sa faca pe gratis o reclama pentru Templu.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Sa ne distram! Voi ati vazut ce cadou misto le-a facut buddha.voce.ro lui Darius si lui Victor ? hahahahahahaha.......Asadar, este vorba despre Templul Curului. :))))