Meditand in ploaie

Stăteam in ploaie şi picăturile mă ocoleau gingaş cu o trudă antigravitaţională pe măsura perfecţiunii trupului pe care refuzau să-l atingă. Imi imaginam că picăturile de ploaie reprezită blogosfera plină de respect în faţa genialităţii mele, după un război atomic în care n-aş mai rămâne decât eu şi post-banaţii de la mine din blog. Asfel de lucruri nu se pot întâmpla însă decât în mintea unor spirite mari, cu motoare ale visării foarte puternice.

Riemann s-a supărat foarte tare. Mi-a spus pe un ton oxidat: “Bai redusule” si apoi a vorbit de mama în nişte termeni în care doar propria conştiinţa şi-ar putea permite să vorbească cu mine. Mă mândresc cu idea că doar în psihicul geniilor pot avea loc astfel de întâmplări: produsele fanteziei tale, practic propriul tău eu, să se dea la tine şi să te critice. În semn de preţuire pentru perfectele mele realizări interioare, mi-am petrecut câtea ore dând “search” pe Google cu diferite expresii: “Riemann ventuzează organul floral al realităţii”, “Riemann sexperimentează pe sine” “Sicriemann”, “Ryemann” şi bineînţeles multe alte expresii care-i vor ocupa timpul toată ziua.

Faptul că mă pricep atât de bine să ţin oamenii ocupaţi, este doar una dintre nenumăratele faţete ale perfectiunii mele. Sunt ca un diamant şlefuit de Bijutierul Divin ce-şi râvneşte locul binemeritat pe inelul de logodnă al Istoriei cu propria-mi viaţă.

Încă de pe vremea când tata strângea şurubul rimei poeziei la cenaclul literar de la Mefin Sinaia simţeam în mine zvâcnirea talentului care mă va impinge mai târziu sub oblăduirea unor Maeştri, pe care-i voi şi întrece: Eduard Gugui, Valentin Păunescu, Dan Voiculescu şi desigur, chiar Tucă.

Sunt supărat inclusiv pe mine pentru modul în care am reacţionat pe Celălalt blog şi pentru modul poate un pic prea perfect în care am moderat comentariile. Intenţia de a face blog trăirilor mele interioare de a exprima perfecţiunea irepetabilă a acestora a fost fără îndoială, genială.. Îmi dau seama acum şi că prescurtarea L.C. este mai onorantă decât prescurtarea V.C., prescurtare care nu mi-ar permite o carieră fulminantă decât la rubrica lui Alcibiade din România Mare.

Am văzut că o serie de prieteni bine intenţionaţi au plonjat inclusiv în apele adânci ale gramaticii pentru a-mi aduce de acolo perla perfect rotundă a frustărilor de tot felul. Ciudăcismul va împinge fără îndoială limitaţii la gesturi imprudente şi chiar obscene, motiv pentru care o să trec peste toate aceste observaţii cu acel gen de superioritate de care doar accidental aţi putea avea parte în amărâta voastră viaţă.

Până la viitoarea noastră întâlnire vă voi dezvălui acum principala idee care mă roade şi pe care mă voi strădui să o aduc pe sticlă pentru a developa infrastructura subtilă a realităţii: cum este posibil ca două dintre cel mai impresionante cazuri de succes din presa românească (Tucă şi Diaconescu) să aibă ca punct de plecare Caracalul? Este acest lucru de natură să afecteze şansa celor născuţi în Sinaia?