O zi din viata mea perfecta

Dimineata am simtit cum lumina soarelui mangaia pasionata trupul meu perfect si am trosnit-o cu jaluzelele ferestrei pana i-a fost rau si s-a retras cerandu-si scuze pentru impertinenta corpuscular - ondulatorie care o mana de la Enstein incoace. O fi mana lui Hrebenciuc, m-am gandit. Apoi am zambit rusinat. Apoi m-am gandit ca n-ar fi fost rau sa fi fost mana lui Hrebenciuc, ca-n poza aia de pe Celalat blog in care Guzganul avea al dracului niste degete tare perfecte si o privire... da o privire de JR nebunatic punand la cale inca o invarteala cu Sue Ellen.

Apoi a sunat Felix, sa-mi spuna ca nu-mi da banii aia nici astazi, ca el are nevoie de bani pentru Camelia care iar a intrat intr-o incurcatura cosmetica cu Tatoiu si sa mai astept, ca noi astia care suntem scribaci si vorbaraci pe hartie si sticla ne descurcam noi, mai ciupim de ici colo, mai ne luam de cineva, mai limbuim vre-un cadavru, vedem noi. Dat dracului asta!!! Se zvoneste prin Antene ca ma pun astia in locul lui Mandruta la ora sapte, asa ca stau si inghit, scriu de bine. Mi-ar place sa prezint stirile cu Diarius dar asta e plin de jeg tot timpul si nu cred ca am putea sa o facem pe Esca la audienta chiar daca ar veni cu toata hartia igienica care "suge bine", dupa el.

Azi noapte l-am visat pe Jucator. Se facea ca-l pandeam din boscheti de la Cotroceni, eram gata gata sa-l prind hranind crapii din curtea palatului cu viermisori adusi pe sestache din China, cand...mi s-au aburit ochelarii din cauza ochilor mei perfect umezi si n-am mai vazut nimic, motiv pentru care m-am intors acasa perfect atent la mersul perfect al pasilor mei peste dalele de beton plantate de Euroconstruct pentru a-mi atenua alunecusul strident prin realitate.

Pe la noua jumate a sunat Seres, din greseala. Vorbea bulgareste cu o usurinta naturala si gafaia un pic pentru ca alergase niste secretare care nu voiau sa-i mai traduca niste contracte decat in armeana. Cand timpanul lui a primit vibratiile perfecte ale vocii mele a ramas perplex cateva secunde, apoi a grait: "scuze Lictore, cred ca am gresit numarul daca nu cumva trepadusii aia de la transmisiuni speciale nu au captat unda si-au trimis-o la tine, asa de-al dracului, ca sa ne constipe de dimineata pe amandoi".

Eu nu ma constip niciodata. Am o excretie perfecta, care se vede inclusiv in scris, vorba unui grafolog la care m-am dus sa-mi diagnosticheze perfectiunea pe vremea in care inca mai aveam indoieli futile asupra naturii mele irefutabile.

O sa va spun un secret. Mi-am creat un tovaras imaginar, un fel de iubit virtual al meu, o imagine a mea despre mine, o copie palida si imperfecta care ma insoteste tot timpul pentru a-mi confirma perfectiunea. Se numeste Riemann, dupa numele unui matematician care a facut tot ce a vrut muschii lui cu geometria si cu spatiul, a pliat totul si prin pliuri a facut scurtaturi, a transformat Universul intr-o coala mototolita ca un fel de hartie igienica (nu ma pot abtine sa ma gandesc la Diarius) creponata si rascreponata, scofalcita ca o lamaie acra, ca o pruna uitata undeva pe o etajera pentru a aminti de zvacnetul imperfect al toamnei, amorezilor care si-o pun si inainte de etajera si dupa ce si-au angajat menajera.

Pe la 12 m-au sunat de la Manechin de la partid sa ma felicite pentru inspiratele postari la adrea Jucatorului. Nu mi-au facut placere. O fiinta perfecta nu poate fi felicitata pentru inspiratia sa. O fiinta perfecta nu poate fi comparata cu altii sau cu altceva fara a-i stirbii suveranitatea transcendenta asupra tuturor. Cand o fiinta perfecta este laudata ea este de fapt mutilata impovarator, este redusa la estetica ingusta a omului, la axiologia lui stramba. De asta nu-mi plac laudele. Ca fiinta perfecta nu pot sa ma compar nici macar cu mine insumi pentru ca ar insemna sa ma simplific ca-n matematica, sa devin o notiune vida, o valoare nula.

Adrian mi-a trimis pe la 14 un mail de la Copenhaga. Continea niste poze insipide din care am retinut fara sa vreau poza cu Mica Sirena pe care pe vremea cand el era cineva, niste frati de-ai nostri au aruncat-o in mare si danezii au scos-o uda. Mai erau apoi niste poze de prin cateva bombonarii si chiar o poza nocturna in care se putea vedea foarte clar bombaneala de cristal a blitz-ului lovit de panza unui tablou inca netezaurizat la Cornu.

Pe la 15, am scos-o pe nevasta-mea de pe Celalalt blog si m-am apucat sa ma ciondanesc cu prostimea de pe net. Eram ca un Sfant Gheorghe impunator si regal pe Pegasul meu, intepand cu penita mea perfecta placenta transparenta a neghiobiei celorlalti. M-am distrat asa cateva ore bune, fiind in acelasi timp cand eu, cand Riemann, pana cand din greseala l-am impuns si pe Riemann care s-a retras in gaoacea lui materna, trecandu-mi prin inima pana-n sufletul meu pur si curat unde se zbenguie muzele.

L-am sunat pe Oprescu sa-i fac placerea de a veni la mine la emisiune sa vorbim despre asistente, infirmiere, ucenice si alte categorii sociale care abia asteapta sa ajunga la medic. Era cu Beuran la un plagiat despre operatia lui Omar Hayssam si m-a cam fitilit, al dracului. M-a sunat peste vre-o ora spasit, sa-mi spuna ca plagiatul nu a mai avut loc, intre timp Beuran amintindu-si ca el a fost cel care l-a operat pe Omar, prin urmare nu mai era nici un plagiat ci doar o simpla autocitare.

Peste alta ora m-a sunat iar. Chestiunea era complicata din nou pentru ca Beuran i-si amintea perfect cum il deschise, isi amintea perfect cum il inchise, dar nu-si amintea deloc ce naiba facuse acolo. "Inseamna ca operatia lui Omar a fost ca o partida de sex" i-am zis eu si el a inceput sa rada cu pofta, aproape basescian. "Hai ca vin totusi" a zis, completand: 'Al dracului, uite de asta fuma el asa de satisfacut dupa...."

Acum o sa plec la televiziune. Nu mai scriu nimic deocamdata. Nu vreau sa intarzii la intalnirea cu Oprescu si sa-mi strepezesc cu o asa prostie, perfectiunea. Sunt unii pe net care tot baga la mine in frigider diverse trufandale. Superioritatea mea certa ma impiedica sa ma iau de ei acum, dar va veni si ziua in care ma voi dezbraca de marele meu caracter ca de o haina pe care o lasi la usa si o sa ma dau la ei de o sa le mearga fulgii.

In Lumea asta care a avut sansa irepetabila de a ma avea intru contemporaneitate si modernism, perfectiunea mea trebuie cel putin respectata.