miercuri, 29 august 2007

Meretricularium

Meretricula vine din latină şi nu se referă neapărat la mere aşa cum instinctul de pomicultor al poporului nostru, degrabă retrăgător în păduri şi otrăvitor de fântâni freudiene, ne-ar îndemna pe bună dreptate să credem.


Meretricula era o doamnă pe care Istoria nu a obligat-o să aştepte discursul viitorului premier din mâneca Jucătorului pentru a trece în legalitate. Meretricula se ocupa fireşte, cu meretriculăria, cam în acelaşi fel cum unii caligrafi de sticlă virtuală se ocupă cu tetratricotiloctomia (arta despicarii firului în patru – via Umberto Eco), cu acelaşi scop, aceleaşi senzaţii şi cu aceiaşi privire beladonică de la sfârşit.


Meretriculăria romană era mândria poporului, a ostaşilor, a patricienilor, a cezarilor. Peste milenii, când Poporul Roman va deveni un popor prudent în toate cele, popor cu căciuliţâ contraceptivâ, Meretriculăria-şi va pierde toată splendoarea sa, otrăvită fiind de tot felul de denumiri exotice, la pasul vremii, ca de exemplu “bordel” (cuvânt cu adâncă semnificaţie religioasă, a cărui hieroglifă prezintă un preot de la B.O.R. apăsând tasta DEL pe fişierul cu dosarul său de priveghetor la Securitate).


Prin urmare, reactivarea Meretriculăriei, transformarea prostituţiei hâde, a sexului promiscuu, a tragerilor şi extragerilor adulterine, a amorului liber-cugetător, a păcatului prezervat şi neprezervat într-o splendoare demnă de originea noastră romană este o prioritate extremă pentru orice politician care simte româneşte fără să se sinchisească de latura interogativă dacă.

Propun deci, ca pentru revitalizarea Meretriculăriei Romane să se instituie o « taxă de capriciu » un fel de taxă de primă înmatriculare pentru fiecare femeie care se căsătoreşte pentru prima dată. Fundamentarea vosganianică a taxei ar face trimitere la faptul că orice căsătorie afectează baza de selecţie a Meretriculăriei şi fiind ea o aşa instituţie fundamentală, statul trebuie să găsească soluţii s-o protejeze.

3 comentarii:

Anonim spunea...

cum ar proteja această măsură consumatorul casnic?

Anonim spunea...

Batrane, se zice Tetrapiloctomie si nu Tetratricotiloctomie, mai existand si variantele de Tetravillotomia si Tetratricotomia dar apartin doar argoului frecventatorilor Institutului de Irelevanta Comparata a lui Eco.

Tetrapiloctomia este o Facultate serioasa alaturi de Oximoronica, Adynata si Bizantinica si recomand cu caldura care-mi caracterizeaza organismul fizic sa nu pierzi cursurile de Avunculogratulazione Meccanica si cele Sadomokinesie.

Lictor Ciudacu spunea...

Mea culpa, Mare Dreptate si tot respectul. Iata fragmentul: "Scotoci în sertar şi
soase de-acolo nişte foi, ..Poţiosecţiunea..." Se uită la
mine, observîndu-mi curiozitatea. „Poţioseţiunea nu eu
trebuie să ţi-o spun, este arta de a tăia fiertura. Dar nu",
îi zise lui Diotallevi, „Poţiosecţiunea nu e un departament,
ci o materie, ca şi Avunculogratulaţiunea Mecanică şi Pilocatabaza, toate încadrate în seria Tetrapiloctomie."
„Ce o aia letrnlo...", îndrăznii eu.
„Este arta de a despica firul în patru. Acest departament cuprinde predarea tehnicilor inutile, de exemplu Avunculogratuilaţiunea Mecanică ne învaţă construirea
maşinilor de salutat mătuşa. Sintem în dubiu dacă să lăsăm
în secţiunea asta Pilocatabaza, care e arta de a o şterge la
mustaţă, şi nu pare cu totul inutilă. Nu ?"
.,Vă rog, acum spuneţi-mi ce-i cu povestea asta.,.".
am implorat eu.
„Pui, Diotallevi, şi eu însumi, lucrăm la proiectarea unei
reforme a ştiinţei. O Facultate de Irelevanţă Comparată,
undo să se studieze materii inutile sau imposibile. Facultatea are scopul de a produce învăţaţi capabili să sporeascăla infinit munărul materiilor irelevante"