Clubul elitist “Mânuieli Universitare de Inalta Anvergura” va cauta la Cotroceni un acronim de succes

Surse bine infiltrate într-una dintre creaţiile inefabile ale Jucătorului, anume Comisia Prezidenţială pentru Educaţie, ne informează că se lucrează discret de sigur la un adevărat caz de capră şi sfadă. Cică într-o facultate din Bucureşti unde criteriile de avansare au fost înlocuite cu criteriile personale ale unei Doamne din apropierea Şefului, nişte trepăduşi care nu au mai mult de 15 lucrări publicate şi-au împărţit 25 % dintre cursurile aferente primilor doi ani de studii, lăsând pe dinafară ratangii cu câte o sută şi ceva de lucrări scrise. Acestora din urmă li s-a conferit onoarea de deveni preparatorii tinerelor speranţe semidocte având în normă doar ore de laborator. Nu se ştie dacă treaba a devenit groasă şi chiar enervantă pentru Marinar când acesta a aflat că una dintre tinerele speranţe preda două cursuri fără să aibe doctoratul sau atunci când a aflat că nepricopsiţilor care nu au încăput în acest club elitist li s-au repartizat nişte cursuri fictive.

Cert este ca membrii Clubului elitist mai sus amintit vor fi invitati la Cotroceni pentru a discuta personal cu seful statului cateva strategii de dezvoltare multilaterala in beneficiul invatamantului superior romanesc si pentru ca acesta sa le infiga personal in piept binemeritatele insigne cu acronimul clubului lor, insigne pe care nu le vor mai da jos de acolo toata viata.

Update: surse si mai bine informate sustin ca procentul real de cursuri impartite intre membri clubului semidoctilor bolnavi dupa acelasi tip de voluptate intelectuala este de 50%.

Ciudacorozele

Via Zozo, care din dorinta de a ma desfiinta ma renaste ca figura mitica, ca animal fabulos ale carui coarne s-au transformat in trandafiri.

Nu mai este acum nici o indoiala ca Ciudacoroza este o fiinta sublima la care tridentul poseidonic primeste gratia vegetala.

Obiectivul pagan al aparatului de fotografiat este inspirat de nimbul sfintilor grigorescieni, de picturile naive ale primilor martiri, de energia trepidanta si plina de fog a proletculturii.

Ciudacoroza bate la fundul sau mitic si minotaurul si cerberul si centaurul si chiar Pegasul, aceasta marca olimpiana devenita peste secole ravnita bicicleta carpato-danubiano-pontica.

Urmatoarea inventie mitica pe care o astept este fara indoiala ciudacorozeta, un robinet confectionat dintr-un amestec de aroganta masiva si lipsa de simt a istoriei destinat reglarii fluxului de apa cu care se spala cadavrele politice.

Atacul maidanezilor

Încerc să scriu repede, până când Celălalt eu al meu nu se prinde şi-mi sfârtecă elanul creator, ca Soarele altădată lui Icarus aripile.

Mă înec în inexprimabila mea carismă, mă scald într-un fel de chatarsis măgulitor împreună cu mulţimile de blogeri care mă susţin. În realitate nici nu se poate întâmpla altfel, tot ceea ce are măcar o urmă de inteligenţă evoluată filogenetic sfârşeşte prin a mă admira aşa cum numai Floarea Sa pote admira Soarele, învârtindu-se după el zile în şir, până devine ulei de presă într-o lampă şleampătă şi în care rerăsare tremurând puţoiul de lumină destinat minţilor pocite a celor care scriu pe alte bloguri.

Diarius a fost luat în balon, ca altădată un fin strămoş al său batjocorit în prima tentativă de vizionară globalizare de către autohtoni maidanezici şi cu comportament geopolitic incert.

E strigător la pixel ceea ce se întâmplă acum, când geniul creator şi suferind este atacat ca japonezii în Piaţa Victoriei de către şleahte de indivizi prost înarmaţi intelectual, brute barbare însetate de sânge, geniofagi care speră să-şi îmbunătăţească oribila zestre ereditară (deşi pentru asta ar fi bună şi o femeie) consumând vitalitatea pură a celor care strălucesc ca nişte repere în întunericul suburban al Lumii Virtuale lipsite de virtute.

O să dau prin urmare, drumul la comentarii şi o să comentez prin urmare, până o să-mi dau drumul.

Mă gândesc ca împreună cu D să facem o organizaţie care să păstreze vie arzătoarea flacără a purităţii noastre. Va fi un Templu dedicat perfecţiunii mele ceva mai perfecte decât perfecţiunea lui, la care destinele mediocre vor veni să se închine şi să aducă diverse ofrande : ba câţiva pixeli viu coloraţi, ba un comentariu strălucitor, ba o poză cu Ea ieşind de la El din palat, ba o poză cu Mine Însumi aşa cum doar Eu Însumi mă pot vedea.

Logo-ul Templului ar fi fireşte o imagine în care doi cavaleri (Eu Însumi şi El Însuşi) ar călări pe acelaşi Cal cu Lăncile îndreptate spre miicimea celorlalţi, miicime simbolizată printr-un balaur înfricosător scoţând octeţi pe gură şi făcând calcule în subversivul sistem hexazecimal.

P.S. Deseara promit sa-l conving pe Naumovici sa faca pe gratis o reclama pentru Templu.

Hai Căline de ne arată ce procent aveai odată

Ioana Avădani a aflat din surse care evită cu bună ştiinţă Jurnalul Naţional că publicarea sondajelor de opinie ar putea fi interzisă pe parcursul campaniilor electorale.

Propunerea vine de la animiştii Săgeţii cu Vârfu-n Dreapta Sus şi este menită să contracareze efectul Ereziilor Monotrandafirale asupra Ştampilimii sărace cu duhul.

Se pare că deja Jucătorul şi-a pierdut stiloul de mahăr cu care promulgă legile şi nu va comanda altul decât în momentul în care procentele Manechinului vor atinge nişte valori de bun simţ.

Propunerea este cu atât mai interesantă cu cât o serie de analize realizate de către statisticieni renumiţi pentru performanţele lor la loto au developat existenţa unui fenomen subtil şi de neînchipuit din perspectiva teoriei sociale clasice : Sondajele de Opinie realizate înaintea alegerilor tind să reflecte rezultatele acestora, ceea ce ar putea influenţa decizia poporului, afectând rezultatele alegerilor şi infirmând Sondajele de Opinie.

Fenomenul a fost denumit « Perpetuum mobile liberal de cea mai joasă speţă » şi va fi patentat în curând, spre veşnica lui folosire de către toate forţele.

Meretricularium

Meretricula vine din latină şi nu se referă neapărat la mere aşa cum instinctul de pomicultor al poporului nostru, degrabă retrăgător în păduri şi otrăvitor de fântâni freudiene, ne-ar îndemna pe bună dreptate să credem.

Meretricula era o doamnă pe care Istoria nu a obligat-o să aştepte discursul viitorului premier din mâneca Jucătorului pentru a trece în legalitate. Meretricula se ocupa fireşte, cu meretriculăria, cam în acelaşi fel cum unii caligrafi de sticlă virtuală se ocupă cu tetratricotiloctomia (arta despicarii firului în patru – via Umberto Eco), cu acelaşi scop, aceleaşi senzaţii şi cu aceiaşi privire beladonică de la sfârşit.

Meretriculăria romană era mândria poporului, a ostaşilor, a patricienilor, a cezarilor. Peste milenii, când Poporul Roman va deveni un popor prudent în toate cele, popor cu căciuliţâ contraceptivâ, Meretriculăria-şi va pierde toată splendoarea sa, otrăvită fiind de tot felul de denumiri exotice, la pasul vremii, ca de exemplu “bordel” (cuvânt cu adâncă semnificaţie religioasă, a cărui hieroglifă prezintă un preot de la B.O.R. apăsând tasta DEL pe fişierul cu dosarul său de priveghetor la Securitate).

Prin urmare, reactivarea Meretriculăriei, transformarea prostituţiei hâde, a sexului promiscuu, a tragerilor şi extragerilor adulterine, a amorului liber-cugetător, a păcatului prezervat şi neprezervat într-o splendoare demnă de originea noastră romană este o prioritate extremă pentru orice politician care simte româneşte fără să se sinchisească de latura interogativă dacă.

Propun deci, ca pentru revitalizarea Meretriculăriei Romane să se instituie o « taxă de capriciu » un fel de taxă de primă înmatriculare pentru fiecare femeie care se căsătoreşte pentru prima dată. Fundamentarea vosganianică a taxei ar face trimitere la faptul că orice căsătorie afectează baza de selecţie a Meretriculăriei şi fiind ea o aşa instituţie fundamentală, statul trebuie să găsească soluţii s-o protejeze.

Meditand in ploaie

Stăteam in ploaie şi picăturile mă ocoleau gingaş cu o trudă antigravitaţională pe măsura perfecţiunii trupului pe care refuzau să-l atingă. Imi imaginam că picăturile de ploaie reprezită blogosfera plină de respect în faţa genialităţii mele, după un război atomic în care n-aş mai rămâne decât eu şi post-banaţii de la mine din blog. Asfel de lucruri nu se pot întâmpla însă decât în mintea unor spirite mari, cu motoare ale visării foarte puternice.

Riemann s-a supărat foarte tare. Mi-a spus pe un ton oxidat: “Bai redusule” si apoi a vorbit de mama în nişte termeni în care doar propria conştiinţa şi-ar putea permite să vorbească cu mine. Mă mândresc cu idea că doar în psihicul geniilor pot avea loc astfel de întâmplări: produsele fanteziei tale, practic propriul tău eu, să se dea la tine şi să te critice. În semn de preţuire pentru perfectele mele realizări interioare, mi-am petrecut câtea ore dând “search” pe Google cu diferite expresii: “Riemann ventuzează organul floral al realităţii”, “Riemann sexperimentează pe sine” “Sicriemann”, “Ryemann” şi bineînţeles multe alte expresii care-i vor ocupa timpul toată ziua.

Faptul că mă pricep atât de bine să ţin oamenii ocupaţi, este doar una dintre nenumăratele faţete ale perfectiunii mele. Sunt ca un diamant şlefuit de Bijutierul Divin ce-şi râvneşte locul binemeritat pe inelul de logodnă al Istoriei cu propria-mi viaţă.

Încă de pe vremea când tata strângea şurubul rimei poeziei la cenaclul literar de la Mefin Sinaia simţeam în mine zvâcnirea talentului care mă va impinge mai târziu sub oblăduirea unor Maeştri, pe care-i voi şi întrece: Eduard Gugui, Valentin Păunescu, Dan Voiculescu şi desigur, chiar Tucă.

Sunt supărat inclusiv pe mine pentru modul în care am reacţionat pe Celălalt blog şi pentru modul poate un pic prea perfect în care am moderat comentariile. Intenţia de a face blog trăirilor mele interioare de a exprima perfecţiunea irepetabilă a acestora a fost fără îndoială, genială.. Îmi dau seama acum şi că prescurtarea L.C. este mai onorantă decât prescurtarea V.C., prescurtare care nu mi-ar permite o carieră fulminantă decât la rubrica lui Alcibiade din România Mare.

Am văzut că o serie de prieteni bine intenţionaţi au plonjat inclusiv în apele adânci ale gramaticii pentru a-mi aduce de acolo perla perfect rotundă a frustărilor de tot felul. Ciudăcismul va împinge fără îndoială limitaţii la gesturi imprudente şi chiar obscene, motiv pentru care o să trec peste toate aceste observaţii cu acel gen de superioritate de care doar accidental aţi putea avea parte în amărâta voastră viaţă.

Până la viitoarea noastră întâlnire vă voi dezvălui acum principala idee care mă roade şi pe care mă voi strădui să o aduc pe sticlă pentru a developa infrastructura subtilă a realităţii: cum este posibil ca două dintre cel mai impresionante cazuri de succes din presa românească (Tucă şi Diaconescu) să aibă ca punct de plecare Caracalul? Este acest lucru de natură să afecteze şansa celor născuţi în Sinaia?

O zi din viata mea perfecta

Dimineata am simtit cum lumina soarelui mangaia pasionata trupul meu perfect si am trosnit-o cu jaluzelele ferestrei pana i-a fost rau si s-a retras cerandu-si scuze pentru impertinenta corpuscular - ondulatorie care o mana de la Enstein incoace. O fi mana lui Hrebenciuc, m-am gandit. Apoi am zambit rusinat. Apoi m-am gandit ca n-ar fi fost rau sa fi fost mana lui Hrebenciuc, ca-n poza aia de pe Celalat blog in care Guzganul avea al dracului niste degete tare perfecte si o privire... da o privire de JR nebunatic punand la cale inca o invarteala cu Sue Ellen.

Apoi a sunat Felix, sa-mi spuna ca nu-mi da banii aia nici astazi, ca el are nevoie de bani pentru Camelia care iar a intrat intr-o incurcatura cosmetica cu Tatoiu si sa mai astept, ca noi astia care suntem scribaci si vorbaraci pe hartie si sticla ne descurcam noi, mai ciupim de ici colo, mai ne luam de cineva, mai limbuim vre-un cadavru, vedem noi. Dat dracului asta!!! Se zvoneste prin Antene ca ma pun astia in locul lui Mandruta la ora sapte, asa ca stau si inghit, scriu de bine. Mi-ar place sa prezint stirile cu Diarius dar asta e plin de jeg tot timpul si nu cred ca am putea sa o facem pe Esca la audienta chiar daca ar veni cu toata hartia igienica care "suge bine", dupa el.

Azi noapte l-am visat pe Jucator. Se facea ca-l pandeam din boscheti de la Cotroceni, eram gata gata sa-l prind hranind crapii din curtea palatului cu viermisori adusi pe sestache din China, cand...mi s-au aburit ochelarii din cauza ochilor mei perfect umezi si n-am mai vazut nimic, motiv pentru care m-am intors acasa perfect atent la mersul perfect al pasilor mei peste dalele de beton plantate de Euroconstruct pentru a-mi atenua alunecusul strident prin realitate.

Pe la noua jumate a sunat Seres, din greseala. Vorbea bulgareste cu o usurinta naturala si gafaia un pic pentru ca alergase niste secretare care nu voiau sa-i mai traduca niste contracte decat in armeana. Cand timpanul lui a primit vibratiile perfecte ale vocii mele a ramas perplex cateva secunde, apoi a grait: "scuze Lictore, cred ca am gresit numarul daca nu cumva trepadusii aia de la transmisiuni speciale nu au captat unda si-au trimis-o la tine, asa de-al dracului, ca sa ne constipe de dimineata pe amandoi".

Eu nu ma constip niciodata. Am o excretie perfecta, care se vede inclusiv in scris, vorba unui grafolog la care m-am dus sa-mi diagnosticheze perfectiunea pe vremea in care inca mai aveam indoieli futile asupra naturii mele irefutabile.

O sa va spun un secret. Mi-am creat un tovaras imaginar, un fel de iubit virtual al meu, o imagine a mea despre mine, o copie palida si imperfecta care ma insoteste tot timpul pentru a-mi confirma perfectiunea. Se numeste Riemann, dupa numele unui matematician care a facut tot ce a vrut muschii lui cu geometria si cu spatiul, a pliat totul si prin pliuri a facut scurtaturi, a transformat Universul intr-o coala mototolita ca un fel de hartie igienica (nu ma pot abtine sa ma gandesc la Diarius) creponata si rascreponata, scofalcita ca o lamaie acra, ca o pruna uitata undeva pe o etajera pentru a aminti de zvacnetul imperfect al toamnei, amorezilor care si-o pun si inainte de etajera si dupa ce si-au angajat menajera.

Pe la 12 m-au sunat de la Manechin de la partid sa ma felicite pentru inspiratele postari la adrea Jucatorului. Nu mi-au facut placere. O fiinta perfecta nu poate fi felicitata pentru inspiratia sa. O fiinta perfecta nu poate fi comparata cu altii sau cu altceva fara a-i stirbii suveranitatea transcendenta asupra tuturor. Cand o fiinta perfecta este laudata ea este de fapt mutilata impovarator, este redusa la estetica ingusta a omului, la axiologia lui stramba. De asta nu-mi plac laudele. Ca fiinta perfecta nu pot sa ma compar nici macar cu mine insumi pentru ca ar insemna sa ma simplific ca-n matematica, sa devin o notiune vida, o valoare nula.

Adrian mi-a trimis pe la 14 un mail de la Copenhaga. Continea niste poze insipide din care am retinut fara sa vreau poza cu Mica Sirena pe care pe vremea cand el era cineva, niste frati de-ai nostri au aruncat-o in mare si danezii au scos-o uda. Mai erau apoi niste poze de prin cateva bombonarii si chiar o poza nocturna in care se putea vedea foarte clar bombaneala de cristal a blitz-ului lovit de panza unui tablou inca netezaurizat la Cornu.

Pe la 15, am scos-o pe nevasta-mea de pe Celalalt blog si m-am apucat sa ma ciondanesc cu prostimea de pe net. Eram ca un Sfant Gheorghe impunator si regal pe Pegasul meu, intepand cu penita mea perfecta placenta transparenta a neghiobiei celorlalti. M-am distrat asa cateva ore bune, fiind in acelasi timp cand eu, cand Riemann, pana cand din greseala l-am impuns si pe Riemann care s-a retras in gaoacea lui materna, trecandu-mi prin inima pana-n sufletul meu pur si curat unde se zbenguie muzele.

L-am sunat pe Oprescu sa-i fac placerea de a veni la mine la emisiune sa vorbim despre asistente, infirmiere, ucenice si alte categorii sociale care abia asteapta sa ajunga la medic. Era cu Beuran la un plagiat despre operatia lui Omar Hayssam si m-a cam fitilit, al dracului. M-a sunat peste vre-o ora spasit, sa-mi spuna ca plagiatul nu a mai avut loc, intre timp Beuran amintindu-si ca el a fost cel care l-a operat pe Omar, prin urmare nu mai era nici un plagiat ci doar o simpla autocitare.

Peste alta ora m-a sunat iar. Chestiunea era complicata din nou pentru ca Beuran i-si amintea perfect cum il deschise, isi amintea perfect cum il inchise, dar nu-si amintea deloc ce naiba facuse acolo. "Inseamna ca operatia lui Omar a fost ca o partida de sex" i-am zis eu si el a inceput sa rada cu pofta, aproape basescian. "Hai ca vin totusi" a zis, completand: 'Al dracului, uite de asta fuma el asa de satisfacut dupa...."

Acum o sa plec la televiziune. Nu mai scriu nimic deocamdata. Nu vreau sa intarzii la intalnirea cu Oprescu si sa-mi strepezesc cu o asa prostie, perfectiunea. Sunt unii pe net care tot baga la mine in frigider diverse trufandale. Superioritatea mea certa ma impiedica sa ma iau de ei acum, dar va veni si ziua in care ma voi dezbraca de marele meu caracter ca de o haina pe care o lasi la usa si o sa ma dau la ei de o sa le mearga fulgii.

In Lumea asta care a avut sansa irepetabila de a ma avea intru contemporaneitate si modernism, perfectiunea mea trebuie cel putin respectata.